Ingrasamant legume: tipuri de ingrasaminte si aplicarea lor
Rolul esential al nutrientilor in dezvoltarea legumelor
Acum cateva sute de ani, ingrasamintele folosite pentru cultivarea legumelor erau in intregime naturale, fiind obtinute din resurse locale si din resturi organice. Taranii foloseau in principal gunoiul de grajd (excremente de la animale precum vaci, oi, cai sau porci), amestecat uneori cu paie si resturi vegetale, pentru a imbunatati fertilitatea solului. Acesta era lasat sa se descompuna si apoi era imprastiat pe campuri inainte de plantare. De asemenea, compostul obtinut din resturi de plante, coji de legume, frunze uscate si alte deseuri organice era o sursa importanta de nutrienti pentru sol.
Pe langa acestea, se mai foloseau si alte materiale naturale, cum ar fi cenusa de lemn (bogata in potasiu si calciu), noroiul de la fundul iazurilor sau a baltilor, si uneori balegarul fermentat amestecat cu apa („macerat”) pentru a fi aplicat ca ingrasamant lichid. In unele regiuni, oamenii foloseau rotatia culturilor si culturi fixatoare de azot, precum fasolea sau trifoiul, pentru a reface calitatea solului intre sezoane. Toate aceste metode erau parte dintr-o agricultura traditionala, sustenabila, bazata pe observatie si pe cunostintele transmise din generatie in generatie.
Cultivarea legumelor in mod eficient presupune o intelegere solida a nutritiei plantelor, iar aplicarea corecta a unor ingrasaminte poate face diferenta intre o recolta modesta si una bogata, sanatoasa si profitabila.
Nutritia optima este fundamentul culturilor de legume productive. Maconutrientii azot (N), fosfor (P) si potasiu (K) sustin trei elemente esentiale ale cresterii plantelor:
- Azotul (N) este motorul cresterii vegetative: stimuleaza dezvoltarea rapida a frunzisului, esential pentru fotosinteza si productie de energie. In special pentru culturile cu frunze precum salata, spanacul sau varza, aportul adecvat de azot asigura fertilitate si vigurozitate.
- Fosforul (P) contribuie la formarea robusta a sistemului radicular, inflorire si fructificare echilibrata. Radacinoasele (morcovi, praz, cartofi) si legumele de fruct (rosii, ardei) depind de un nivel suficient de fosfor pentru a obtine legume de calitate si recolte stabile.
- Potasiul (K) joaca un rol strategic in calitatea fructelor si rezistenta plantelor: imbunatateste fermitatea, continutul in zaharuri si nutrienti, precum si toleranta la boli si stres abiotic (seceta, temperaturi extreme).
Un agricultor trebuie sa stie ca echilibrul intre cei trei este vital: prea mult azot poate duce la frunze mari la costul unei fructificari slabe; carentele de fosfor sau potasiu se traduc imediat in recolta mica, rezultate de slaba calitate, legume mai putin rezistente la boli si depozitare.
Tipuri de ingrasaminte: organice vs. chimice
Fertilizatorii pot fi impartiti in doua mari categorii: ingrasamintele organice (naturale) si cele chimice (sintetice).
1. Ingrasamintele organice provin din surse naturale – animale sau vegetale – si sunt preferate in agricultura ecologica datorita impactului redus asupra mediului. Printre cele mai utilizate se numara gunoiul de grajd bine fermentat, compostul vegetal, mranita, faina de oase sau sange si emulsiile de peste. Acestea nu doar ca ofera nutrienti plantelor, dar si imbunatatesc structura solului si stimuleaza activitatea microorganismelor benefice. Ele elibereaza substantele nutritive treptat, ceea ce contribuie la o fertilitate durabila a terenului.
2 Ingrasamintele chimice sunt produse sintetice care contin nutrienti esentiali – cum ar fi azotul, fosforul si potasiul – in forme usor absorbabile de catre plante. Exemple comune includ azotatul de amoniu, superfosfatul, sulfatul de potasiu si ingrasamintele complexe NPK (precum 15-15-15). Acestea sunt apreciate in agricultura conventionala pentru efectul lor rapid si pentru faptul ca permit un control precis asupra cantitatii de substante administrate. Desi sunt eficiente pe termen scurt, folosirea indelungata a ingrasamintelor chimice fara a reface materia organica a solului poate duce la degradarea calitatii acestuia. Asadar, multi agricultori aleg o combinatie echilibrata intre sursele naturale si cele chimice, tinanad cont si de nevoile solului si de tipul culturilor.
Cum se aplica corect ingrasamintele in functie de cultura legumicola
1. Rosii (Solanum lycopersicum) - Nevoi nutritionale:
- Azot: necesar in faza de crestere vegetativa.
- Fosfor: important pentru inradacinare si inflorire.
- Potasiu: esential in perioada de fructificare.
- Fertilizare recomandata:
- La plantare: compost bine descompus + ingrasamant echilibrat - Agroleaf Power Total 20-20-20-TE-Biostimulator.
- In timpul fructificarii: fertilizare saptamanala cu solutii bogate in potasiu - Agroleaf Power High K 15-10-31-TE-Biostimulator.
- Se poate completa cu fertilizare foliara cu calciu pentru prevenirea putregaiului apical - Folicat Ca sau MICROCAT Ca.
2. Castraveti (Cucumis sativus) - Nevoi nutritionale:
- Sensibili la deficitul de apa si nutrienti, mai ales in perioadele de fructificare.
- Prefera un sol bine fertilizat organic.
- Fertilizare recomandata:
- Inainte de plantare: aplicare de gunoi de grajd bine fermentat sau compost.
- Dupa rasarire: fertilizari usoare cu azot (ex. emulsii de peste sau compost lichid).
- In perioada de rodire: suplimentare cu potasiu si magneziu - MICROCAT Mg.
3. Cartofi (Solanum tuberosum) - Nevoi nutritionale:
- Cerinte ridicate de potasiu pentru formarea tuberculilor.
- Fosforul este important pentru radacinare.
- Fertilizare recomandata:
- La plantare: aplicare de superfosfat si sulfat de potasiu - Osmocote Exact High K.
- In timpul vegetatiei: 1-2 fertilizari cu potasiu (ex. sulfat de potasiu).
- Evitarea azotului in exces – reduce calitatea tuberculilor si favorizeaza bolile.
4. Dovlecel (Cucurbita pepo) - Nevoi nutritionale:
- Cresc rapid, necesita mult azot si apa.
- Reactioneaza bine la fertilizare organica.
- Fertilizare recomandata:
- Aplicare de compost sau gunoi de grajd in cantitate mare.
- Fertilizare saptamanala cu ingrasamant lichid Cropmax
- Foliar: aplicare de calciu si magneziu pentru prevenirea carentelor.
5. Salata verde (Lactuca sativa) - Nevoi nutritionale:
- Cerinte ridicate de azot pentru frunze.
- Timp scurt de vegetatie, deci nutrientii trebuie sa fie disponibili imediat.
- Fertilizare recomandata:
- Aplicare de compost la pregatirea solului.
- Fertilizari saptamanale cu ingrasaminte lichide bogate in azot - Azotat de calciu lichid Can-17
- Evitarea excesului de azot spre sfarsitul ciclului pentru a preveni acumularea de nitrati.
Cand si cum fertilizam legumele
Greseli frecvente in aplicarea ingrasamintelor si cum le eviti
Fertilizarea gresita a legumelor poate avea consecinte semnificative atat asupra culturii, cat si asupra mediului inconjurator.
- Supradozarea – duce la salinizarea solului si la „arsuri” ale plantelor.
- Fertilizarea in perioade de seceta – fara irigare adecvata, plantele nu pot absorbi nutrientii.
- Neglijarea analizei solului – fara un test, nu poti sti ce elemente lipsesc sau sunt in exces.
- Utilizarea gresita a ingrasamintelor foliare – aplicarea in orele de varf termic duce la evaporare si pierderi.
Aplicarea excesiva sau dezechilibrata a ingrasamintelor, in special a celor chimice, poate duce la acumularea de nitrati in plante – un risc major pentru sanatatea consumatorilor. In plus, surplusul de azot poate stimula dezvoltarea vegetativa in detrimentul productiei de fructe sau radacini, generand recolte slabe calitativ si cantitativ. De altfel, arentele de nutrienti (din cauza subdozarii sau aplicarii la moment nepotrivit) pot incetini dezvoltarea plantelor, compromitand formarea organelor comestibile si reducand rezistenta la boli sau conditii de stres. In sol, fertilizarea incorecta contribuie la dezechilibre nutritionale, salinizare sau acidifiere, iar prin levigare, poate polua panza freatica. Astfel, o fertilizare rationala, adaptata culturii si solului, este esentiala pentru o agricultura sustenabila si sigura.
Citeste si articolul despre Fungicide naturale si eficiente pentru legume sanatoase.
